Aid to Lifel Aid to Life Aid to Life  
   

Mişcarea: De la naştere la 8 luni

Întrebări frecvente despre mişcarea nou-născuţilor

 

 

 

Question

Este sigur un pat scund pentru un bebeluş?

Mă gândesc să iau un pat scund pentru bebeluşul pe care îl voi avea, dar sunt un pic îngrijorată că poate nu e sigur şi copilul meu va cădea şi se va lovi.

Answer Ascunde

Este o teamă pe care o resimt mulţi părinţi care s-au gândit doar să îşi pună copilul într-un pătuţ. Cu toate acestea, bebeluşul nu va cădea din patul scund dacă de la bun început el a stat într-un pat scund. Bebeluşii au abilitatea de a aluneca încă de la naştere. Alunecarea e o mişcare foarte înceată şi odată ce bebeluşul simte că o parte a corpului său nu este sprijinită în pat, se va strecura înapoi spre centrul patului. Chiar dacă copilul nu va fi pus de la început într-un pat scund, tot merită făcută schimbarea. Oricum, trebuie să fiţi pregătiţi fiindcă copilul se poate rostogoli din pat de câteva ori până se va obişnui. Dar patul nu este foarte înalt aşa că nu se va răni şi nu va dura mult până când copilul va deveni conştient de limitele patului, astfel încât să nu mai cadă deloc.


Question

Mă tem că copilul meu nu va sta într-un pat scund.

Sunt puţin sceptică în privinţa ideii de a pune copilul într-un pat scund. Cu siguranţă un pătuţ obişnuit e destinat ţinerii copilului într-un loc sigur în timp ce adulţii dorm şi nu îi pot purta de grijă. Cum mă pot asigura că nu se va scula să se plimbe prin casă sau să cadă pe scări?

Answer Ascunde

Sunt două lucruri de făcut, primul este să ne asigurăm că copilul nostru poate adormi singur, iar al doilea că asociază somnul cu patul său. Dacă îi este permis să adoarmă oriunde, cum ar fi în cărucior, atunci va dura mai mult până când îşi va da seama că patul este locul pentru dormit. Capacitatea de a adormi independent este dobândită prin exerciţiu şi e nevoie de multe încercări. Cu cât îi este mai des permis copilului să adoarmă în altă parte decât în patul său sau altfel decât în linişte şi relaxare, cu atât mai puţin va parctica această abilitate. Trebuie să fim consecvenţi şi să urmăm nevoile copilului. Atunci când dă semne de oboseală, puneţi-l în patul său scund, pe care îl va asocia cu relaxarea şi somnul. Dacă aţi pus jucării în camera copilului el nu va avea nevoie să caute prin toată casa ceva de făcut atunci când se trezeşte şi orcum, dacă ţineţi uşa închisă nu va putea pleca.


Question

Greşesc moaşele atunci când ne spun să înfăşăm copilul?

Dacă mişcarea este de vitala pentru copii, de ce unii pediatrii şi moaşe promovează înfăşatul copiilor?

Answer Ascunde

Ni se spune că înfăşarea bebeluşului cu braţele şi picioarele imobilizate îl va calma şi îl va ajuta să doarmă, prin urmare ajutându-ne pe noi să dormim şi asta e adevărat. Tinerele mame au nevoie de cât mai mult somn şi odihnă posibil în perioada ce urmează naşterii. Cu toate acestea, bebeluşii au nevoie să îşi mişte membrele liber atunci când dorm pentru că îi va ajuta să dezvolte tipare de somn mai sănătoase. Dacă sunt deranjaţi şi treziţi de reflexul care îi face să tresară, ei se vor mişca, se vor zvârcoli şi se vor linişti într-o nouă poziţie pentru a adormi din nou. Aceasta înseamnă că e mai probabil să îşi dezvolte abilitatea de a adormi din nou atunci când se trezesc pentru scurt timp noaptea.
 

Question

Mi se pare dificil să îmi distrez bebeluşul

I-am dat bebeluşului meu tot felul de lucruri cu care să se joace, însă nu pare interesat şi atunci când le atinge nu pare capabil să le prindă, aşa că ele sunt împinse la distanţă şi el se supără. Ce fel de obiecte să-i ofer?

Answer Ascunde

Dacă se supără înseamnă probabil că obiectele sunt prea mari sau prea dure pentru ca mâinile sale să le prindă şi se rostogolesc prea repede. Mai e posibil ca obiectele pe care i le oferiţi să nu îl intereseze. Uitaţi-vă cu atenţie pentru a vedea ce anume îl interesează şi porniţi de acolo. Obiecte casnice comune fără margini ascuţite sau dure, suficient de mari ca să nu poată fi înghiţite, pot fi oferite prin rotaţie pentru a-l păstra interesat. Atunci când prinde obiectul îi va simţi forma, greutatea, textura, astfel încât trebuie să va asiguraţi că îi oferiţi obiecte în care aceste aspecte diferă. Câtă vreme va învăţa ceva de la un obiect copilul va contiuna să se joace cu el. Atunci când este gata pentru un nou stimul el îşi va pierde interesul faţă de vechea jucărie. De exemplu, dacă i-a plăcut sunetul unei zornăitoare, aţi putea umple o cutie cu linte sau nisip şi vedeţi dacă noul sunet îl interesează. Dacă bebeluşului i-au plăcut culorile şi texturile unor pânze moi, i-aţi putea oferi o varietate de săculeţi cu boabe făcuţi din catifea, mătase, in sau bumbac. Alegeţi zornăitoare uşoare, cu dimensiuni potrivite cu mărimea mîinilor sale, astfel încât să le poată prinde şi arunca fără să se rănească.



Question

Este nociv un leagăn electronic?

Am un leagăn electronic, pe care trebuie doar să îl pornesc şi el va legăna bebeluşul. Copilului îi place foarte mult, la fel şi mie pentru că îmi pot vedea de alte treburi în timp ce ea e fericită legănându-se. Este nociv pentru dezvoltarea sa?

Answer Ascunde

Leagănele nu sunt nocive pentru dezvoltare, dar mediul natural oferă posibilitatea unei stimulări similare. Mişcări repetitive, legănat, scuturat şi sărit, toate liniştesc copilul. Sistemul vestibular uman, care este găzduit în urechea internă, simte gravitaţia şi mişcările şi îi permit copilului să îşi schimbe poziţia corpului pentru a-şi păstra echilibrul. Bebeluşii plâng mai puţin atunci când sistemul vestibular le este stimulat prin mişcări repetitive ca legănatul, răsucitul, balansatul sau schimbarea poziţiei corpului. Acesta e motivul pentru care de multe ori primul cadou oferit mamelor însărcinate este un balansoar şi motivul pentru care părinţii sunt doritori să ia bebeluşii în braţe, pentru că învaţă că schimbarea poziţiei corpului e de multe ori liniştitoare. Stând aşezată peun scaun de birou şi învârtindu-te în timp ce ţii bebeluşul în braţe îi stimulează sistemul vestibular. La fel se întâmplă când stai aşezată pe un leagăn din locul de joacă cu bebeluşul în braţe. Leagănele naturale sunt foarte diferite de cele mecanizate, care pot imobiliza şi ameţi bebeluşul.
   
  Aid to Life Aid to Life Aid to Life