Oglinda scundă

Creează un mediu care să-i permită să îşi vadă mişcările

  • Amplasează o oglindă lungă şi joasă lângă salteaua de mişcare astfel încât să poată privi în oglindă şi să vadă rezultatele eforturilor sale când exersează noi mişcări. Văzând ce produce efortul său îi va da încredere în corpul său şi îl va încuraja să încerce lucruri noi.

Arată-i copilului cum să folosească oglinda

  • Vorbeşte-i despre mişcările pe care le face şi descrie efortul pe care îl depune. Încurajează-l să privească în oglindă ca să înceapă să remarce că se mişcă cineva şi treptat va începe să-şi dea seama că mica persoană care se mişcă e chiar el!

Nu grăbi lucrurile

  • Permite-i să se joace în faţa oglinzii cât timp doreşte. Nu-l întrerupe luându-l în braţe mereu. Îmbăţişările sunt binevenite oricând, dar şi timpul pentru mişcare e foarte important.