Întrebări frecvente despre târât şi mers

Teama pentru un copil care nu merge

Fiul meu are un an şi nici măcar nu încearcă să meargă. Fiul prietenei mele deja merge destul de bine. E ceva în neregulă cu copilul meu?

Deşi mulţi bebeluşi merg până la vârsta de 1 an, unii încep încă de la 6 luni în timp ce alţii chiar şi la 16 luni. Încearcă să nu grăbeşti dezvoltarea sa naturală prin echipamente care pretind că vor accelera mersul. Mersul este o abilitate dobândită prin efortul copilului şi nu poate fi grăbit renunţând la stadiul important la târâtului. Dezvoltarea motorie este foarte predicitibilă în toată lumea şi toţi bebeluşii dobândesc aceleaşi abilităţi motorii grosiere exact în aceeaşi secvenţă. Deseori bebeluşii care se bucură mai degrabă să stea şi să observe sunt avansaţi în abilităţile de limbaj. Unii bebeluşi sunt mai activi iar alţii sunt mai temători. Unii părinţi se întreabă de ce, după ce bebeluşii lor au făcut primii paşi, nu încep pur şi simplu să meargă. Mersul este greu, iar mersul în patru labe şi târâtul sunt mai uşoare.

Este casa mea sigură pentru copil?

Nu e periculos să-i permit copilului meu libertate deplină în casă?

Dacă i se oferă libertate de mişcare de la început, copilul tău îşi va dezvolta un simţ puternic al propriului corp şi al spaţiului în care se mişcă. Experimentarea continuă a mişcării îl va conduce spre înţelegerea propriilor capacităţi şi limite. Dacă sunt spaţii care sunt deosebit de periculoase pentru copil, cum ar fi scările, ajută-l să se perfecţioneze permiţându-i să facă mişcări în sus şi în jos pe scări, în timp ce te afli într-o poziţie din care îl poţi prinde dacă este necesar. Nu fii tentată să îl cari în sus şi în jos pe scări tot timpul, fiindcă asta va întârzia exersarea abilităţii pe care are nevoie să o dobândească. Cu cât mai devreme începe să exerseze, cu atât mai puternic va conştientiza mişcările şi spaţiul.