Întrebări frecvente despre stabilirea limitelor

Copilul meu nu vrea niciodată să meargă acasă

Imi place foarte mult să îşi vizitez prietena atfel încât copiii noştri să se poată juca împreună, însă urăsc să plec acasă pentru că fiica mea nu vrea niciodată să plece şi mereu sfârşim cu ea plângând şi cu mine plecând cu ea în braţe. Cum o pot ajuta să înţeleagă că vizitele trebuie să se sfârşească la un moment dat şi să evităm scenele acestea neplăcute şi obositoare?

E vorba doar despre tranziţii, care sunt greu de gestionat de un copil mic. Soluţia constă în a o ajuta să înţeleagă ce urmează să se întâmple. Spune-i cu 15 minute înainte de plecare, astfel încât să ştie ce urmează. Atunci când vine momentul spune “Acum e timpul să mergem. Ne vom întâlni cu prietena ta altă dată”. Dacă nu vrea să plece oferă-i o alternativă: “Vrei să mergi până la maşină sau să te duc eu în braţe?” sau “Ai dori să mă ţii de mână sau să duci geanta?”. E posibil să nu aibă suficient auto-control pentru a face ce i-ai cerut şi poate dura până când un copil mic procesează o solicitare şi face ce îi ceri, aşa că nu aştepta un răspuns imediat. Oricum, după ce îi acorzi un timp rezonabil pentru a se gândi, dacă nu răspunde, e momentul să o iei în braţe, să îţi iei la revedere şi să pleci. Copiii mai mici de trei ani înţeleg acţiunile mai bine decât cuvintele. E o greşeală să negociezi mai mult cu ea. Atunci când negociezi o dată îi creează aşteptarea că vei face acest lucru din nou, iar acesta e tipul de lucru ce poate declanşa o înfruntare între tine şi copil.

Copilul meu nu se poate juca cu alţi copii

Copilul meu nu ştie să se joace cu alţi copii şi întotdeauna orice întâlnire cu un prieten se sfârşeşte cu plânsete. Cum să gestionez această situaţie?

Trebuie să arăţi ce înseamnă a te juca cu alţi copii. De exemplu, dacă fetiţa ta aruncă cu nisip atunci când se joacă cu un prieten în nisipar, arată-i cum să folosească sita şi jucăriile pentru nisip, explicând ce faci: “Nisipul este pentru joacă. Dacă intră în ochi răneşte.” Dacă aruncă din nou cu nisip, îndeparteaz-o din nisipar către o altă activitate cum ar fi udatul florilor. Dacă plânge şi nu poate fi distrasă, scoate-o din acel context. Ca adulţi, noi ştim când avem nevoie să mergem la plimbare sau să rămânem singuri pentru a ne linişti. Copiii nu ştiu întotdeauna cum să facă asta, aşa că au nevoie de ajutorul nostru. Oferă-te să asculţi, oferă-ţi iubirea şi atenţia în timp ce ea plânge pentru a-şi elibera sentimentele. Atunci când a terminat de plâns, ea a scuturat de pe umeri o povară emoţională. I-ai acceptat sentimentele şi ai fost fermă cu privire la limita impusă.